Cum se simte

Te trezești pe la trei și nu mai adormi. Ziua ești obosit, dar seara nu te poți opri din gândit.

Inima o ia razna fără motiv. Simți că nu tragi destul aer. Ai fost la medic, ai făcut analize, cardiograma e bună — și totuși senzația revine.

Verifici de trei ori lucruri pe care le-ai verificat deja. Amâni telefoane simple. Eviți situații pe care înainte le făceai fără să te gândești.

Și, undeva în fundal, senzația constantă că urmează ceva rău, fără să poți spune ce.

De ce nu trece de la sine

Anxietatea nu e o slăbiciune de caracter și nici o problemă de voință. E un sistem de alarmă care s-a calibrat greșit și acum pornește la lucruri care nu sunt periculoase.

Problema e că fiecare lucru pe care îl faci ca să te liniștești pe moment — eviți, verifici, ceri confirmări — îi confirmă alarmei că avea dreptate. Așa se întreține singură.

De aceea explicațiile raționale nu ajută. Știi perfect că nu ai de ce să te temi. Asta nu schimbă nimic, pentru că frica nu locuiește acolo unde e explicația.

Ce facem în terapie

Întâi ne uităm la ce se întâmplă concret: când apare, în ce context, ce faci imediat după. De obicei se vede un tipar pe care nu-l observai.

Apoi lucrăm cu imaginea. Anxietatea are aproape întotdeauna o formă — un spațiu, o senzație, un peisaj. În simboldramă poți să te apropii de ea fără să te arunci direct în ea, și asta contează: nu e nevoie să retrăiești ce te sperie ca să lucrezi cu el.

Se întâmplă des ca anxietatea să nu fie problema, ci capacul de pe altceva — o furie neexprimată, o pierdere netrăită, o situație pe care o suporți de prea mult timp. Când acel lucru capătă cuvinte, alarma se liniștește singură.

Când e cazul să ceri ajutor

Nu există un prag oficial. Dar dacă îți schimbi programul, drumurile sau relațiile ca să eviți starea asta, ea a preluat deja controlul.

Dacă nu mai dormi de câteva săptămâni sau dacă atacurile de panică se repetă, cere ajutor acum, nu peste șase luni. Anxietatea tratată devreme cere mult mai puțin lucru.

Dacă ai deja tratament de la un medic psihiatru, terapia merge în paralel cu el, nu în locul lui.