Cum se simte

Un sunet, un miros, un ton al vocii — și dintr-odată ești din nou acolo, deși au trecut ani.

Sau invers: nu simți nimic. Povestești ce ți s-a întâmplat ca și cum s-ar fi întâmplat altcuiva.

Reacționezi disproporționat la lucruri mărunte și îți dai seama abia după. Ai un somn care nu odihnește. Un corp care e mereu pe fază.

Și convingerea, undeva adânc, că a fost cumva și vina ta.

Nu tot ce doare are un nume mare

Mulți oameni cred că trauma înseamnă război, accident sau agresiune. Sunt și acelea. Dar la fel de des e vorba de lucruri fără nume: o copilărie în care nu era loc pentru ce simțeai, un părinte imprevizibil, o umilință repetată, o perioadă lungă în care ai fost singur cu ceva prea greu.

Faptul că „alții au avut-o mai rău” nu are nicio relevanță clinică. Contează ce a făcut experiența cu tine, nu cum arată ea pe hârtie.

Ce facem în terapie

Nu începem cu evenimentul. Începem cu stabilitatea: ce te ajută să rămâi prezent, ce te aduce înapoi când te pierzi, ce resurse ai deja.

Simboldrama e potrivită aici tocmai pentru că nu obligă la relatare. Poți lucra cu o imagine care conține experiența fără să o descrii direct, și poți construi în imagine un loc sigur la care să te întorci oricând. Pentru mulți oameni, asta e prima dată când au unde să se retragă.

Abia apoi, în ritmul tău, ne apropiem de ce s-a întâmplat. Nu e nevoie să retrăiești totul ca să te vindeci.

Retrăirea necontrolată nu vindecă — retraumatizează.

Tu decizi ritmul. Dacă e prea mult, ne oprim. Asta nu e o concesie, e metodă.